Akasha de Dobre Marian

MEMORIU IN CINSTEA SFINTEI TREIMI

Akasha

de Marian Dobre

Lucrare scrisa in anul 2009

†

Introducere

As dori sa incep frumos, desi totul in viata aceasta este frumos, as putea spune chiar minunat.

Lucram in “Spitalul General C.F.R. Nr. 2 Bucuresti”, au fost 6 ani lucrati acolo, foarte frumosi, am ramas cu amintiri foarte placute, mi-am facut foarte multi prieteni si eram cunoscut de cei de acolo. Am fost Electrician in Echipa de Intretinere a spitalului, adica ma ocupam de intretinerea instalatiilor electrice, iar din cand in cand mai reparam diferite aparate electrice pe la asistente si medici. In general pot sa spun ca ma intelegeam foarte bine cu toti colegii si imi placea sa ma simt util. Doream si incercam sa lucrez cot la cot cu ei si ii ajutam la orice daca era nevoie, este adevarat ca Florin Gandac, seful nostru ma mai proteja si nu ma lasa sa fac lucruri grele, care nu erau de atitudinea mea, si colegii la fel imi spuneau “lasa Marinica, ramai in atelier, ca nu e de tine”. Mi-a placut sa invat din toate meseriile cate ceva (asta pentru mine), sa stiu cate putin din fiecare, macar sa am habar; de multe ori eram curios si nu mi se explica trebuia sa ma uit eu la ei sa vad cum repara ca sa bag la cap. Si am invatat repede, m-am acomodat foarte rapid in echipa.

Acum eram stapan pe mine si pe cunostintele mele. Dar in timp, dupa cativa ani, datorita unui coleg de “breasla”, am reusit sa spulber tot, toti prietenii, toate amintirile si visele mele, iubeam spitalul acela, imi placea ceea ce faceam si de aceea regret ca a trebuit sa plec din acel colectiv. Eu printre colegii mei ma simteam ca la mine acasa, parca eram ca o familie.

Singurul lucru cu care am plecat de acolo cu regret a fost faptul ca nu ajunsesem sa am o comunicare normala cu unul dintre colegi, George.

Inca de la inceput, de cand a intrat in atelierul nostru acel om cu ochii albastrii ca cerul, “George”, din prima lui zi de lucru mi s-a parut un om aparte, poate un pic ciudat, si intotdeauna doream sa il inteleg de ce se comporta asa, de ce firea lui este asa, am avut un sentiment urat, cand am facut cunostinta cu el.

Numai prin gesturile lui, si prin modul lui de comunicare cu oamenii mi se parea ca este un om dificil si de neinteles.

L-am tras de-o parte pe colegul meu Cornel, si i-am spus ca nu imi placea de el, si de comportamentul lui, apoi l-am intrebat mirat el va fi noul electrician? Desigur, era noul electrician venit.

Nu pot sa spun ca aveam ceva personal cu el, cred ca nu l-am deranjat niciodata cu nimic, si bineinteles ca nu i-am dorit niciodata raul. Chiar imi doream sa pot sa ma apropii de el, pentru a il intelege si ajuta dar nu am reusit, sa ma inteleg prea bine cu el.

Fata de ceilalti colegi si prieteni, mi se parea ca este un om inchis in el, presupun ca a suferit mult la viata lui, si cred ca a trecut prin momente dificile in viata, desi din asta ar fi trebuit

sa invete ceva, si sa-si deschida mintea, insa el era din ce in ce mai dificil, un om de neinteles si faceam eforturi destul de mari ca sa ma abtin de la cearta.

Cuprins

In ziua de 30 Decembrie a anului 2005, au venit mai multe tiruri incarcate cu borcane de muraturi ori zarzavaturi, asa precum se aduce la spitale in perioada sfarsitului de an, de la anumite firme. Am mentionat si mai sus ca seful nostru in general ma menaja de la lucruri grele, nu prea ma lasa sa depun efort fizic si nici nu aveam voie din punct de vedere medical deoarece am un dezechilibru hormonal denumit “Nanism hipofizar”, sunt mai mic de statura fata de alti oameni de varsta mea. Datorita acestui fapt eu ramaneam la telefon pentru a prelua defectiunile ce le aveam de remediat mai apoi. La un moment dat am avut si eu chef sa ma duc sa ii ajut pe colegii mei pentru a termina mai repede, fiind si ultima zi de lucru din an. Nu stiu cine m-a pus sa ma duc in acea zi la serviciu, puteam sa raman acasa si sa ma puna lipsa decat sa patesc ceea ce a urmat. Si iata-ma la magazia de alimente distribuind cu colegii mei marfa respectiva. Au fost multe baxuri de borcane si erau destul de grele pentru mine deoarece fiind mititel si avand 45 de kilograme abia le duceam. Si se ajunsese la camionul al doilea s-a terminat si acela, a urmat al treilea si fiind mic ma bagam la rafturi sa le aranjez ma punea unde credea bucatarul nostru “Florin Bucatarul” ii spuneam noi, un om minunat si de care mie imi placea foarte mult si imi era drag, mereu ne dadea de mancare de la bucatarie cand nu aveam, o fasole asa de buna facea vinerea.

Ajunsesem la al treilea camion si atunci ne-am hotarat sa dam din mana in mana produsele respective. Eu aveam si o anemie severa, nu prea mancam iar in perioada respectiva ajunsesem sa am 2 mese/zi, sau in cel mai rau caz consumam un singur sandwish intr-o zi, jalnic, nu ma alimentam mai deloc, cu ce sa traiesc ca nici lichide nu mai beam, asta nu ca nu aveam sau nu imi dadeau parintii de mancare ci pur si simplu nu simteam nevoia de a ma alimenta. Ma simteam foarte slabit imi era rau chiar ajunsesem sa ametesc atunci in timp ce transportam din mana in mana acele baxuri la magazia de alimente, caci de aici a pornit totul.

Nea Tica zugravul nostru, a observat acest lucru, ca eram ametit deja si mi-a zis sa ma duc inapoi la atelier caci era prea greu pentru mine, iar in acest moment a intervenit Florin seful nostru si el la fel mi-a zis du-te si stai la telefon, George vazand ca vreau sa fac treaba si stiind ca mai aveam noi de pus un stecher pe la garda, m-a trimis acolo. Imi iau eu nelipsita trusa cu scule din atelier, si ma duc sa inlocuiesc acel stecher. Bineninteles ca mi-a luat foarte mult, cred ca vreo jumatate de ora ca sa il pun, deoarece eram asa de slabit, si nu mai aveam chef de nimic.

Intre timp reusesc eu sa pun stecherul si ma intorc la atelier. Intru in atelier si i-am vazut pe baieti ca ajunsesera toti in atelier si ca se terminase cu transportul la beci. (magazia de alimente). Il observ pe George ca era un pic schimbat, si l-am intrebat ce s-a intamplat?

El imi spune Marinica, asa de mult ti-a luat sa pui un stecher? Si am ramas uimit. Apoi imi spune niste lucruri fara temei, niste lucruri pe care incercam sa le inteleg era maniat pe mine. Imi spunea el ca “atunci cand vei sti cum, vei sti de ce, iar atunci cand vei sti de ce, vei sti cum”. Nu pricepeam jocul acesta de cuvinte si nici ce insemna, desi ma straduiam sa il inteleg, la un moment dat ies si il las in pace gandindu-ma la ce mi-a spus, practic ma afecta emotional. Si ma duc la Dodita Dorel un prieten si amic foarte bun de al meu, lacatus. Ma serveste cu un pahar de bere si imi zice sa il las in pace pe George sa nu mai pun si eu la suflet, apoi ma intorc din nou in atelierul nostru electric, si fara sa inteleg de ce, ma blesteama spunandu-mi: “Sa dea Dumnezeu sa ai parte numai de belele”. Eu in acel moment am ramas incremenit, uimit de ceea ce a putut sa ii iasa din gura, numai ca Dumezeu nu doreste nimanui raul, El este atat de bun si de iertator. M-a afectat foarte mult acel moment, am iesit de la el si am vomat, berea pe care mi-a dat-o Dodita. Nu mancasem nimic, eram obosit cu toate defectiunile din acea zi, cu toate tirurile care venisera, iar asta imi pusese capac, era cireasa de pe tort, cea mai neagra zi din an si ultima. M-a afectat psihic si am avut o cadere de minerale, era pentru prima data cand fusesem si eu blestemat de catre cineva, eu care ziceam ca niciodata nu pot sa fiu blestemat de un om, deoarece nu poate avea cineva motive pentru asta. Plec acasa cu Dodita si cand ajung la parintii mei, ii spun mai intai mamei plangand ca am fost blestemat de catre un coleg.

Ma simteam rau, mama incerca sa ma consoleze sa ma tina aproape de ea, si tata la fel. Am niste parinti minunati si datorita lor sunt in viata. Imi zicea sa mananc ca de asta mi se par toate lucrurile aiurea, dar eu chiar traiam o drama. Un film real din care poate chiar eu nu doream sa ies, ci doream doar sa pricep sa inteleg de ce George a facut acest gest. Ma inchideam in baie si plangeam pe la toaleta, sau ieseam la geam pe balcon, nu mai stiam nici eu de mine eram bulversat, toate energiile malefice le luasem cu mine, le luasem din el, eu inloc sa il infrunt l-am lasat sa imi faca rau m-am lasat mai prejos decat el, l-am lasat sa imi faca rau sa ma termine, dar doream in nebunia mea sa il inteleg si sa pricep de ce, oare de ce Nea Georgica.

Dar de multe ori asa se intampla in viata, asa este viata insasi si karma omului, el…omul trece si prin rele si prin bune, iar atunci cand omul va avea puterea sa elimine partea malefica nu va mai trai in aceasta dimensiune. Nu va mai avea acesta realitate ci realitatea adevarata. Caci adevarul nu este aici, doar ni se pare.

Ajung in noaptea de revelion, si mergem cu totii in centrul capitalei pentru a ne mai distra putin, in Piata Universitatii la concert. Eu nu prea ma simteam bine si nici nu prea aveam chef de nimic, eram molatic rau parca lipsit de energie, cred ca imi trebuia o forta divina pentru a ma stabili, recunosc ca nici nu prea ma duceam in fiecare duminica la biserica, desi ar fi trebuit sa ma duc si sa Il urmez pe Domnul. In fine oricum nu era de mine acel concert, eu vroiam acasa, sa meditez cum imi place mie de obicei sa ma retrag in cusca mea, caci de obicei asa fac capricornii, sunt mai retrasi au lumea lor interioara.

Trec si de revelion si ajungem pe data de 3 Ianuarie 2006 o zi foarte grea pentru mine. Am fost la servici bineninteles foarte curios sa stiu mai multe lucruri despre George, si despre toate lucrurile pe care mi le-a spus, desi parintii mei imi luase de la medicul de familie concediu medical si o trimitere la un medic de specialitate. Ajung acasa de la servici imi pune mama ceva sa mananc, ma culc si brusc, cam dupa 15 minute dupa cum mi-au spus parintii, ma ia cu friguri, practic tremuram de frig fiind acoperit cu paturile pe mine, si mai apoi am avut convulsii. Nu stiam ce inseamna si nici de ce mi se intampla asta, e o senzatie tare urata practic iti vezi imaginea tremurand, imi aduc aminte ca era televizorul aprins si nu puteam deloc sa dorm, imi venea sa ma uit la televizor, dar cum Mariane sa te uiti daca iti tremura imaginea in ochi.

Ameteam, nu mai puteam, nici nu le-am spus la parintii mei, sora mea lucra la computer iar eu ma prefaceam ca dorm, imi tremurau si picioarele si mainile, mi se mai intamplase in trecut sa am convulsii cam de vreo trei-patru luni incoace macar la doua saptamani aveam o convulsie, dar scurta de un minut maxim. Aceasta era cea mai mare convulsie pe care o aveam si tremuram tot, ma lua si cu friguri nu mai stiam de mine efectiv.

Apoi intru in incostienta reusisem sa adorm cu convulsie cu tot, imi musc limba si imi curge sange din limba. Era ora 18:15 in momentul acesta observa tatal meu ca se misca patul cu mine.

Acum povesteste tatal meu Nicolae:

In momentul cand am vazut cum se misca necontrolat in pat, am sarit langa el si l-am luat in brate incercand sa il ajut sa isi revina. Vazand sange pe perna si pe pat am crezut ca are melena, ca a vomitat sange. Abia puteam sa il tin in brate , asa forta avea cat era de mic si de firav. Am incercat si pana la urma am reusit sa ii deschid gura si sa-i introduc doua degete ale mele intre dintii lui care erau inclestati cu o putere nebanuit de mare. Au fost poate cele mai groaznice clipe din viata mea si a familiei mele. Radita, mama lui si sotia mea buna, plangea si striga la telefon ca moare copilul, ceea ce am impresia ca pentru cateva clipe s-a si intamplat, pentru ca dupa tot zbuciumul acela de aproape 3, 4 – 5 minute (nu stiu exact cate au fost, dar mi s-au parut o imensitate), Marian s-a lasat moale in bratele mele, greu, a dat ochii peste cap iar respiratia i s-a oprit cateva momente bune (ni s-a parut ca il pierdem). Cred ca si inima i s-a oprit, ceea ce m-a determinat sa il lovesc cu podul palmei in “Anahata” moment in care si-a reluat respiratia iar privirea a revenit la normal (daca se poate spune asa, pentru ca ochii lui erau tulburi). Cand am vazut ca poate sa isi ridice capul iar gura a incetat sa imi mai stranga degetele ca intr-o menghina stransa aproape de maxim, i-am scos degetele din gura si am observat ca limba lui era toata muscata. Din ea curgea sangele. Eu nu imi mai simteam degetele muscate. Urma dintilor s-a transformat apoi in vanatai aproape doua saptamani. Operatoarea de la salvare ii comunica sotiei ca o salvare poate ajunge in circa treizeci de minute, dar nu poate fi sigura.

Auzind asta, Corina sora lui Marian, alearga peste drum (unde era sa o accidenteze si o masina), prin parculetul din fata blocului la statia de salvare Doris care se deschisese de curand.

Poarta era inchisa. Asteptand circa cinci minute si strigand cat putea de tare la poarta nu a iesit nimeni macar sa o intrebe de ce striga asa disperata cu toate ca luminile erau aprinse in interior.

Atunci l-am asezat usor pe pat, am coborat si am fugit la Punctul de salvare Puls de pe Strada Turda, strada pe care locuim, sa cer ajutor de urgenta. Dar… deziluzie totala…Era ora schimbului si, desi era o salvare afara care nu era solicitata de nimeni mi se spune ca nu ma poate ajuta pana cand schimbul nu soseste, intrebandu-ma daca copilul meu nu este drogat si se poate afla in “sevraj”, (la data aceea nici nu stiam bine sensul acestui cuvant, interesandu-ma ulterior pe internet si afland ce inseamna). M-am intors tot in fuga inapoi acasa, si gasindu-mi unul din papuci pe trotuar, cam la jumatatea drumului, mi-am dat seama ca fugisem de acasa in papuci, si unul il pierdusem pe drum. Ma gandeam, ca poate si din aceasta cauza, nu m-au tratat cu respectul care se cuvenea, pentru un om de varsta mea, cu par alb pe cap, acei oameni in halate impecabile, care mi se pare mie ca unii dintre ei au depus un juramant candva atunci cand sufletele lor erau putin mai curate. Recuperandu-mi papucul de pe trotuar, alergand in continuare spre casa, drum care mi se parea ca nu se mai sfarsea, l-am sunat pe fratele meu Gigi pe mobil si in fractiuni de minut i-am explicat prin ce tragedie trecem. Imi spune sa o sun pe Gabi Ion, o mare doamna cu un suflet deosebit care pe noi ne-a ajutat de cate ori am avut nevoie, fata de care cred ca nici odata nu ii voi putea multumi la valoarea care merita. De aceea o consider, asa cum este pentru mine Mihaela sora mea cea mai buna din lume, pe care o poate avea un frate, si Gabi, sora mea buna de care ma mandresc, sa fie in familia noastra. Dumnezeu sa le binecuvinteze pe surorile mele si pe fratele meu. In timp ce ma apropiam de casa primesc imediat raspuns la telefonul meu de la Gabi, spunandu-mi ca in maxim zece minute o salvare va fi la noi. Si asa a fost…

Acum Marian povesteste in continuare:

Vede sangele de la limba, se sperie si cheama ambulanta, si ma duc la Spitalul General C.F. Nr. 2, exact unde lucram eu. Cand m-au vazut asistentele de la camera de garda bineninteles ca m-au recunoscut, si m-au dus la sectia de neurologie, unde am stat pana seara la ora 21:00, si apoi m-au dus direct la reanimare, caci intram in coma.

Acum povesteste tatal meu Nicolae:

Dupa ce i-au luat la camera de garda analizele de rutina l-a internat la sectia de Neurologie si i-a aplicat perfuzie cu NaCl. In jurul orei 21:00, Marian intra din nou in convulsie aproape la fel de periculoasa ca si cea de la ora ora 18:15, seara. Eram la capul lui. Alertata de ce se intampla Corina – sora lui cea buna – cheama medicul de garda care vine imediat si dupa ce il stabilizeaza din convulsie Marian intra in coma, il transporta cu un carucior la sectia de radiologie unde i se face o tomografie computerizata. Din fericire pentru noi rezultatul tomografiei este bun (nu se observa modificari patologice craniene). De la radiologie, este transportat la Reanimare. Cu acordul medicului sef, (care plecata fiind cu familia spre Sinaia s-a intors direct la spital) obtinem aprobarea de a-l supraveghea permanent pe Marian. Decid cu Corina sa raman eu in acea noapte cu el. Intrand pe algoritmi incarcati de beneficitate am inceput sa lucrez in taina pe el. La un moment dat simteam uneori ca ma lasa puterile sa mai lupt cu acele entitati malefice care nu voiau sa plece de pe el. Eu le goneam si ele se intorceau pe el. Atunci, cand dupa alte trei convulsii avute de Marian pana la miezul noptii (primele patru convulsii le-a avut din ora in ora, apoi din doua in doua ore inca trei si inca una cam la trei ore, ultima fiind pe la 8:45) cu lacrimi in ochi si rugaciuni puternice catre Sfanta Treime am cerut sa imi trimita un comandou cu acele entitati benefice care pot, care vor, si care sunt necesare sa ma ajute. Atunci la ora douasprezece noaptea rugaciunea mi-a fost auzita de Bunul Dumnezeu si am vazut cum baiatul meu incepe sa se linisteasca. Respiratia intra in normal dupa un oftat lung si starea lui devenea linistita dar coma persista. Era a patra incercare mare prin care trecea Marian. Apoi incercarile au mai continuat cam la doua ore (parca aveau ceas ca aproape la ora fixa se intampla totul). Starea lui de coma persista.

Acum Marian povesteste in continuare:

Erau terminati parintii mei, plangeau la capul meu iar eu nu mai stiam nimic, dar de fapt eu intram intr-o alta lume, o lume a lui Dumnezeu, este atat de frumos, cand un om se dematerializeaza, depaseste toate granitele posibile ale acestui univers.

Dincolo de acest Univers

Vocile ce ne inconjoara

M-a simteam atat de bine, desi aveam doua branule in maini, auzeam voci, niste voci de pe pamant, vocile celor ce m-au inconjurat pana in acel moment, injuraturi, strigate, jigniri, dar si lucruri frumoase precum laude, surasuri ori ale mele ori ale unor prieteni, poate si ale parintilor mei, era frumos prin ce treceam si eram constient ca imi este rau.

Intunericul

La inceput nu vezi nimic ca si cum ai inchide ochii si vezi intuneric, un intuneric inspaimantator, credeam ca ma pierd dar, este o senzatie falsa, sa nu va lasati pacaliti cand veti parasi aceasta lume, caci nu exista decat ce a lasat Dumnezeu, fiintele nu pot sa zaca asa oriunde in intuneric, ci fiecare fiinta are locul lui bine stabilit. Trebuie doar un pic de credinta, mereu sa mergeti sa cautati o luminita, o raza de lumina, si sa va indreptati catre ea, nu intrebati cum sa faceti aceste lucruri, caci ele apartin de sufletul nostru, el stie prin sentimente cum sa actioneze, si incotro sa se indrepte. Cand va veni momentul mortii voastre cerul se va ascunde dar va ramane o singura speranta, o steluta, mergeti spre ea si va veti minuna.

Eu mi-am imaginat un brad de un verde asa frumos, si era falnic, avea o multime de globulete frumos stralucitoare, si o stea mare in varf ce era alba, dar nu aveam nevoie nici de brad nici de globulete si nici de steluta aceea alba, ci de cea mai mica licarire a unui glob, si m-am concentrat pe el, m-am apropiat de acea licarire, si am vazut Lumina.

Curcubeul

Mai apoi niste culori amestecate intre ele, parca usor volatile, semanand cu palpaitul focului, dar foarte diversificat in culori ma invaluiau, rosu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo, auriu, violet, niste culori foarte pastelate parca si catifelate, toata aura mea tindea sa paraseasca aceasta lume.

In lumea de dincolo, toata constiinta noastra se transforma in sentimente bine definite, precum teama, ura, sperieturi, dureri jalnice, - iubire neconditionata, daruire, credinta, senzatii placute sau neplacute, iar acele culori amestecate intre ele s-au transformat fiecare in cate o culoare: rosu imi dadea o senzatie de manie, ura, spaima dar mai poate reprezenta si focul al carei energii este necesara sistemului nostru viu si de care ne putem folosi, portocaliul este asa de frumos, galbenul este chiar generos de simplu, cand mi-a aparut verdele imi inchipuiam asa o pajiste frumoasa, pe care o vedeam de sus, iar albastrul bineinteles ca este cerul pasarilor, ce reprezinta libertatea de miscare a lor. Movul si indigoul este atat de fin si de catifelat, in aceasta lume cat si acolo toate reprezinta cate ceva, fiecare lucru sau obiect isi are povestea. Iata de aceea folosim noi obiceiurile si in orice este ceva viu… natural, caci natura este un cadou atat de frumos de la Domnul Dumnezeul nostru.

Ochiul magic

Inainte de a pasi granitele raiului, este nevoie de o incercare, de o cheie, pentru a intra in ea, nu orice suflet viclean poate sa intre. Nici eu nu stiu daca este bine sa va spun, dar eu am vazut cum se apropiau de mine doua globule ca doi ochi, erau amandoi la fel , numai ca cel din stanga avea un iris negru, exact ca un ochi, iar celalalt era orb (alb tot), in constiinta mea cineva ma indemna sa nu ma uit in ei ci sa vad doar in exteriorul lor (per ansamblu), sa pasesc in mijlocul lor, probabil ca eram indrumat de catre Ingerul meu protector, dar oricum trebuia sa fac o alegere demna. Cum, eu Marian sa trec de totul ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, nu este usor si trebuia sa fac o alegere importanta.

Ori stanga, ori dreapta, imi spun eu nu exista cale de mijloc, si ochiul stang imi clipea surazator, daca voiam puteam sa intru in el dar avea iris negru si nu imi placea, doar ma indemna, iar celalalt nici nu se misca, caci era orb si nu vedea, el era adevarul el era cel drept iar eu imi spun stai Mariane ca aici trebuie sa ajung. De fapt mi-am dorit sa trec prin el, si am trecut prin mijlocul lor, si ce am vazut in spatele lor, cel drept avea irisul in spate, el era cheia spre paradis. Am trecut prin el si m-am simtit atunci atras de un cordon luminos (numit ”cordonul de argint” sau “cordonul Sfântului Pavel”).

Intrarea in rai

Brusc ma simt invaluit de un cearceaf alb argintiu, si ma cuprinde asa o caldura de iubire fraterna, iar in fata mea, era “Stapanul nostru”, si mi-am dat seama ca e El, am cazut la picioarele Lui, era atat de inalt, si statea atat de drept in fata mea, nu puteam nici macar sa imi ridic privirea sa ii vad ochii, caci imi era teama sau rusine, stiam ca sunt un biet pacatos, dar imi doream sa ii vad ochii, si atunci m-am inaltat catre el, si am vazut nu ochii lui, ci ochii ingerilor lui, caci m-a intrebat: “Vrei sa ii vezi si pe ceilalti?” Iar eu i-am spus: “Da!”, si am intrat intr-un spatiu unde erau zeci de entitati benefice luminoase care ma imbratisau (erau in jurul meu), si imi daruiau iubirea lor formand parca o hora fiind uniti in forma de cerc, iar ei m-au introdus in mijlocul lor. Imi aduc aminte ca era o fata pe care eu o am cunoscut-o acolo, am intrebat-o cum o cheama si brusc stiam ca o chema “Verda”. Am mai auzit si alte nume dar, nu imi mai aduc aminte de ele, ne iubeam nespus de mult unii cu altii, iar Verda era o fata atat de naiva, simpla si iubitoare, i-am promis ca ma voi intoarce la ea dupa ce imi voi incheia misiunea cea din lumea fizica, si i-am spus sa ma astepte, deoarece simteam fata de ea o iubire enorma, parca era jumatatea mea.

Biserica, casa Domnului

Am ajuns la picioarele Lui din nou si Domnul mi-a spus: “Marian mai vrei sa iti mai arat inca ceva?” Bineinteles ca am ajuns direct intr-un spatiu ce era ca o biserica, dar era o biserica atat de alba, atat de speciala si erau in dreapta si stanga bisericii, undeva la etaj niste loje unde statea “Soborul Ingeresc” si acei ingeri ce stateau aliniati in loje cantau un cantec atat de frumos intr-o limba atat de dulce incat aici pe pamant nu voi mai auzi niciodata, mi se parea o limba pasariceasca, este greu de explicat. Mereu imi doresc sa mai aud acel cantec divin, in limba aceea dulce. Mirosea a busuioc, mir si tamaie.

Cartea Sfanta

In biserica Domnului am vazut si o carte, in dreapta bisericii, unde se afla la noi iconostasul. Pe acel iconostas era o carte foarte groasa, mi se parea ca are peste 1000 de pagini, iar acea carte mi s-a spus ca, contine informatii despre cum a faptuit Dumnezeu, lumea, pamantul si universul acesta material in care noi vietuim acum. Foarte multe secrete (taine) de ale Domnului se ascund acolo, modul in care El face minunile, foarte multe dintre aceste lucruri ne-ar fi de folos si noua, dar din pacate putini au acces la acea carte binecuvantata, deoarece este petecita si trebuie sa fii perfect curat cu duhul pentru a avea acces la ea. Domnul face minuni pe pamant zi de zi, si noi ar trebui sa-I multumim Lui pentru tot ce ne daruieste, dar din pacate nici nu realizam cat de mult ne ajuta.

Am ajuns din nou la picioarele Lui si M-a intrebat: Tot mai vrei sa mai vezi ochii mei, tot nu crezi ceea ce simti? Ia zi ti-ar placea sa ai aripi ca ei? Si am avut si aripi simteam ca plutesc, ma simteam atat de liber eram intr-un Spatiu Divin si nimic rau nu putea sa mi se intample, ce senzatie de libertate, totul era magnific, acel spatiu al Domnului simteam ca este nelimitat, tot incercam sa gasesc o anumita margine, delimitare dar mi-am dat seama ca nu exista. Nici nu mai imi trebuia sa vad mai mult, era suficient. Acum chiar credeam intru totul si eram in stare sa imi dau sufletul Lui, daca El asa vroia. Insa El mi-a spus ca nu am vazut totul si sunt o multime de vazut, sunt fiinte care sufera enorm, datorita pacatului lor.

Intrarea in Iad

Intorcandu-ma ca de fiecare data la piciorele Domnului, El m-a intrebat daca sunt sigur de ceea ce vreau sa fac si nici nu am stat pe ganduri, i-am spus: “da Doamne, faca-se voia Ta” daca eu merit sa stau in iad atunci trimite-ma acolo, eram foarte viteaz iar acest lucru acolo este foarte important deoarece frica ne doboara. Am spus asta pentru ca am simtit dinainte unde urma sa fiu trimis. Si brusc am simtit cum pic de la inaltime, nu mai zburam cu aripioarele mele ci am aterizat deasupra Iadului, deasupra unui spatiu hidos si intunecos, diavolii sunt atat de urati, sunt ca niste monstrii si mirosea urat. Asemenea Raiului si Iadul are trei mirosuri specifice, acestea sunt de fum de tutun, rahat si sulf, este ingrozitor, imaginati-va o galerie sub pamant plina de lava, diavolii stateau in lava pur si simplu, iar eu eram deasupra lor, multi trageau de mine pentru a-i salva, probabil stiau ca sunt milos si mi-as fi dorit sa ii salvez de acolo pentru ca sufletele lor sufereau foarte mult, dar mie pe moment imi era si frica de ei, la un moment dat m-am imbarbatat si le-am spus ca eu as putea sa ii salvez, am fost un pic siret, asa cum eu imi daruisem sufletul pentru a ajunge acolo asa ar putea sa faca si ei pentru a ajunge in Rai, deoarece cheia este la Domnul, focul acela ii mantuia pe ei, iar eu a trebuit sa trec prin foc pentru a ajunge acolo, si la un moment dat acel foc se transformase intr-o fantana arteziana in milocul acelui spatiu, nu mai era ca un lac de lava, si eu m-am dus deasupra acelei fantani in mijloc, iar ei infricosandu-se de mine le-am spus ca eu nu-i pot salva ci sa faca ceea ce am facut si eu, atat si nimic mai mult. Si erau grupati mai multi in colturi de frica mea, apoi i-am lasat caci nu imi placeau, iar eu m-am bagat in acea fantana arzatoare, nearzandu-ma si ne suferind nici o ardere, m-am intors la Domnul la picioarele Lui, si i-am multumit mult pentru ca nu m-a lasat acolo si ca m-a indrumat peste tot.

Intoarcerea in corp

Inainte de a pleca de la Domnul din acel spatiu, Dansul m-a intrebat daca mai imi doresc sa ma mai intorc inapoi pe pamant in corpul meu, iar in acel moment chiar mi-a fost teama sa nu raman acolo, gandindu-ma cat de mult ar fi plans parintii mei daca eu as fi murit, cel mai mult m-am gandit la parinti si la surioara mea Corina. Ii sfatuiesc si pe medici sa comunice cat mai mult cu cei care sunt in coma sau in moarte cerebrala, caci ultimul lucru pe care un suflet il pierde inainte de a deceda este auzul. As mai dori sa spun ca inainte de a ma intoarce din lumea spirituala, am vazut o scara alba cu trepte iar eu le coboram in graba, dar nu doream sa parasesc acea lume inainte de a Il intreba pe Tatal daca am voie sa spun oamenilor despre ce am vazut acolo, si brusc mi-am scos de undeva din spate un baston si m-am agatat de a 3-a treapta a scarii inainte de a parasi acea lume, iar Tatal mi-a spus “Faca se voia ta”, spune-le tuturor pamantenilor ce ai vazut la Mine.

Incheiere

Vorbele Domnului

In timpul calatoriei mele spre corp, Domnul m-a instiintat, sau as putea spune mi-a reamintit care este menirea mea pe acest minunat pamant, pe care El ni l-a lasat noua, deoarece, ingerii Lui si-au dorit la inceputuri inainte de-a exista meleagurile acestea faurite de El, ca Tatal sa le dea o viata, o realitate in care ei sa traiasca. Si pentru a intelege mai bine aceasta latura va voi marturisi care este motivul existentei noastre, deoarece eu asa am simtit, El mi-a aratat mie toate adancurile acestei lumi, si nici nu am cuvinte de multumire, doar de slava.

Dorinta unui Inger

Tatal mi-a povestit urmatoarea intamplare:

A fost odata un inger care era atat de fericit de libertatea si minunatia pe care o traia acolo in Rai, si la un moment dat el se duce la Domnul sa ii ceara ceva, el isi mai dorea un lucru sa il dobandeasca, isi dorea sa aiba o realitate a lucrurilor, isi dorea sa poata atinge cu mana lucruri si sa simta bucuria si delicatetea acelui lucru sau ce inspira el, si atunci Domnul i-a creat lui o lume si o realitate materiala prin care lui i-a dat viata si i-a daruit un trup, pentru a se simti pe el insusi si ceea ce exista in jurul sau. Pentru a putea sa se atinga, dar Domnul i-a dat lui si o misiune pe acest pamant, iar noi de atunci ducem la capat misiunea Lui si in acelasi timp ne bucuram de viata, noi practic suntem niste misionari ai Lui, suntem fii Tatalui nostru si totul are un curs, iar nimic din toate cele nu este intamplator.

Comunicarea prin forma-gand

Atunci cand Tatal mi-a comunicat mie toate lucrurile acelea prin sentimente, forma-gand (prin ceea ce noi numim telepatie), caci in lumea spirituala asa are loc comunicarea, si toate misterele ceresti, felul in care El realizeaza minunile, o parte din ele le-am uitat, cred ca nici nu am voie probabil o parte din ele sa le stiu, sa am cunostinta de ele, dar ceea ce a fost mai important a ramas cu placere in memoria mea. Este simplu de imaginat cum se efectueaza aceasta comunicare in lumea spirituala. Noi stim ca sufletul este format din minim 7 biocampuri, numite si chakre, biocampul 5 “Wishuda” este camp de emisie, iar biocampul 6 “Ajna” este camp de receptie. Schimbul acesta de informatii ale loc in felul urmator; entitatea respectiva, creeaza forma-gand adica sentimentul prin care noi il reprezentam prin cuvant, imi doresc sa imi exprim un anumit lucru, folosesc cuvantul, acolo se foloseste aceasta forma-gand, iar acum sa ne imaginam cum mai multe forme-gand se aduna, una langa alta precum am creea o propozitie. Acolo toate aceste forme-gand curgand una dupa alta, se vizioneaza precum un film. Este foarte interesant, eu cand am patruns la inceput in acea lume, mi-am vizionat practic toata viata traita pana atunci, prin acest mod de comunicare.

Acadeaua

Pe langa toate celelalte lucruri pe care Tatal mi le-a impartasit acolo in Imparatia Lui, mi-a mai spus si modul in care El aduce pe lume un copil. Noi ajungem aici pe pamant, dorindu-ne sa simtim gustul dulce. De exemplu El m-a intrebat daca imi doresc sa simt ceva dulce pe buze, si atunci eu mi-am imaginat o acadea. Noi dorindu-ne sa ajungem la acea acadea dulce pentru a o degusta, calatorim spre acea acadea, si atunci de fapt calatorim spre trupul nostru este foarte greu de explicat in cuvinte toate aceste sentimente si modul in care ele au loc acolo. Dar asa are loc intruparea. Pur si simplu Dumnezeu iti trimite acel gand de a simti acel lucru dulce si noi, suntem trimisi in locul respectiv, practic noi ne ghidam si mergem catre acea aroma dulce.

Pentru a va explica de ce am folosit ca titlu “Akasha” mentionez ca acest termen este practic, un element al biocampului (chakrei) Ajna, asa cum este pentru celelalte chakre, Pamantul, Apa, Focul, Aerul, Eterul. Ajna este situat la nivelul fruntii intre ochi, mai este considerat ca fiind cel de al 3-lea ochi , iar cei care au Ajna deschisa complet pot vedea alte entitati ce ne inconjoara, doar ca ne trebuie foarte multa meditatie sau o stare anume. Se mai spune ca cei care au Ajna mai dezvoltata au un fler anume, sau au anumite cunoasteri, de aici si “cel de al 6-lea simt”, Ajna fiind cea de-a 6-a chakra. Baza cuvantului “Akasha” semnifica memoria universala, “Banca de date a Universului”. Aici sunt inregistrate toate faptele pe care le facem noi, sau le am facut deja; si in concluzie toata manifestarea ce are loc in intreaga Creatie.

Chakra 6: AJNA

• Culoare: indigo-violet.
• Nota: LA.
• Glande endocrine: epifiza sau pineal.
• Element = Akasha (memoria universala, “Banca de date a Universului”).
• Cristaloterapie: Ametist, Lapis-Lazuli, Luvulit, Fluorina violet, Turmalina albastra, Chariotta.

†

Mantuitorul a spus:

“Eu sunt alfa si omega”!

daedalus.site@gmail.com

www.facebook.com/daedalus.webwave

 Publică acest site pe  Facebook, YouTube, Instagram

Pagină web realizată în programul pentru creare site-uri WebWave