Daedalus Website » Tribulus Terestris

Marian Dobre

TRIBULUS TERRESTRIS

Reformarea umanitatii

Lucrare începută la:	duminică - 18.05.2014.
Lucrare terminată la:	vineri - 13.06.2015.

Prefata

Autorul își dorește ca, prin imaginația sa venită din Înalturile Cerului, să producă printre oameni un lucru suficient de uimitor, și acela este de a pune în mișcare simțurile interioare tuturor confraților săi, căci el cu adevărat a cunoscut iubirea cea mai adânca, iar acum pentru el, ceea ce contează cel mai mult este salvarea fraților săi pamânteni.

Există în sinea lui, un dor nebun de a îi face pe toți să ințeleagă care sunt cu adevărat lucrurile ce merită orânduite în viață.

Autorul nu și-ar dori să răspândească legende închipuite, deși iubește enorm legendele, ba chiar mai mult, le consideră vii. Prin simplitatea lui pură ar vrea ca toți cei de pe pamânt să traiască ca el, o viață simplă și împlinită din toate perspectivele benefice, ar vrea ca toți să culeagă în tolba lor “roadele cele bogate ale pamântului” și să învețe să admire cu toții darul cel mai de preț primit la naștere, și anume “Viața”. Așa se explică și impresia artificială a operelor celor mai sinceri poeți și scriitori, scriitori pe care i-am putea numi într-un anumit sens populari. Poate ne aducem aminte de legendele sau basmele românilor, care în majoritatea au ca rol principal un suflet nobil sau un erou, ce prin forța sa îi salvează pe toți. În general, artistul se îmbracă într-o haină mai mult sau mai puțin deosebită de cea obișnuită a omului.

Acest lucru ne arată în chip elocvent cum izbutește un om, însuflețit de credință vie și puternică într-un ideal, să-și împlinească până la capăt misiunea, indiferent de greutățile care i se ivesc în drum. Creația aceasta lirică este cu putință și datorită calităților sale sufletești, dar și a faptului că exercită un fel de “meserie” care îl pune în situația de a îi cunoaște pe oamenii ce viețuiesc alături de el, și de a alege mereu în drumul său doar lucrurile cu adevărat folositoare, deoarece și cele bune și cele rele rămân în noi memorate, dar cele rele bineînțeles că trebuiesc date de-o parte, anulate din start cum ele s-au ivit, cum s-ar spune răul trebuie tăiat de la rădăcină. Caracterul omului și dorința de-a fi învingător trebuie să strârnească voința fiecăruia din noi, iată fără voința interioară nimic nu se poate realiza. Acest lucru poate însemna de cele mai multe ori “renunțare”, bineînțeles renunțare la cele nefolositoare sufletului, este greu însă oricine poate munci arând ogorul său, azi un pic mâine un pic, până când într-o bună zi, va veni vremea recoltei. Și iată roadele de care vorbeam, cum se poate bucura sufletul de ceea ce a împlinit prin voia Domnului.

NOTĂ:

Fără a fi vorba despre un scriitor ce dorește să se înalțe pe sine însăși, sau să demonstreze ce poate face el minunat în această lume, acesta dorește cu dinadins să mărturisească că nu vrea ca faptele sale sa fie catalogate drept eroice, așadar autorul nu dorește sub nici o forma să deslușească mandria proprie în această lucrare, el chiar se pune pe ultimul plan, deoarece este conștient că mandria poate fi cel mai urât lucru la un om.

Un om ce dorește să fie curat pe interior îi laudă pe toți cei din jurul său, nu pe sine însuși. Aici el doar dorește să arate modul în care umanitatea ar putea viețui frumos în perfectă armonie cu natura din jurul său.

Aceasta fiind o scurtă biografie a iscusitului scriitor, se merită să zăbovim un moment asupra-i!

Introducere

Privind în negura vremurilor, celor de mult uitate pe când strămoșii noștrii duceau o viață cât se putea de simplă și fericită, păscând oile pe meleagurile Daciei cele binecuvântate de Domnul, ori având îndeletniciri folositoare pentru comunitatea lor de asemeni datinile ce ei le-au creat prin pura lor imaginație bogată dar totodată sănătoasă, mă gândesc că, un biet om ce se află oarecum la fel de nedumerit de lucrurile ce se întamplă în jurul lui precum ceilalți, se hotărăște la un moment dat în drumul său, să stea o clipa în loc, să privească lucrurile exact așa cum i se aștern în fața sa, și să încerce să facă o diferență, între ceea ce a văzut odinioara a fi bun de executat, și ceea ce practic se întamplă în societatea tulburată de factorii din jurul său. Acești factori malefici despre care vorbesc, reprezintă în esență dorința de a stârni pe toate planurile răutatea între oameni, de a elimina toate valorile spirituale pe rând.

Mă mir cum o căpetenie ce conduce o sumedenie de oameni nu poate fi în stare să ia deciziile cele mai avantajoase pentru a fi bine tuturor. Sunt întrebări la care singurul răspuns este rea voința, sau neputința omului de a gândi mai mult. Dar în Împărăția Tatălui se caută ființe viteze, pentru a depăși limita aceasta de letargie, ar trebui cu toții să ne unim în fapte bune, să dăm dovadă că putem face cu mult mai mult decât ne închipuim, și într-o bună zi ca rezultat final având doar fericirea și împăcarea sufletească, că am făcut cu toții ceea ce trebuia.

Important în societatea noastră este faptul că nu există un om care să fie apt să le coordoneze pe toate, dacă ar exista un om care ar pune bazele inițierii un sistem pamântesc orientat total benefic, și atent la toate detaliile, atunci cu toții ne vom îndrepta cu siguranță către un viitor mai bun și mai trainic. Trebuie să fim atenți cu toții la cel mai mic detaliu negativ, cu toții să fim atenți la ce ne iese în cale și să învățăm să ne ferim din calea răului.

Iată având în considerare toate aceste lucruri mă gândesc că măcar eu trebuie să fac ceva bun, măcar eu să aduc ceva în plus vremurilor de azi, și luând această hotărâre, întărindu-mi această vointă, vă voi arăta cât de mult contează să fii înclinat către partea benefică.

Cuprins

Capitolul I

Menirea omului

„Omul devine ceea ce gândește în inima sa.” Acest aforism se aplica tuturor condițiilor și circumstanțelor în care traiește omul. Noi devenim literalmente ceea ce gândim, caracterul nostru nefiind altceva decat suma totală a gândurilor noastre.

Ce ar fi dacă omul și-ar schimba starea de spirit și totodată mentalitatea, ce ar fi dacă s-ar orienta către alte lucruri, și devenind stăpân peste aceste lucruri interioare, s-ar îndrepta către un drum mai bun, ducând o viață mai liniștită și mai simplă, tendința actuală a omului este de a iși complica viața prin felurite lucruri ce nu sunt necesare sufletului, așadar să ne descotorisim de ele și să pornim pe un făgas nou, al credinței depline, prin credință orice ființă are nădejdea că este în siguranță, că Domnul va avea grijă de sufletul său indiferent ce s-ar întâmpla.

Eu pornesc de la ideea că viața are o singura menire. Pornind de la această menire putem găsi o multitudine de direcții în care să ne dezvoltăm trupește și spiritual, dar mai întâi să întelegem la ce ma refer când spun „menire”.

Bun, trebuie să întelegem că suntem o ființă (duh) ce aparține „Tatălui Ceresc”.

El este acela care ne-a creat dupa asemănarea sa, iar parcursul vieții sau conștiinței noastre este unul singur. O singură experiență de viață avem, indiferent în câte lumi am călăuzi, indiferent câte vieți am fi trăit până acum. Un singur parcurs avem, în care aprofundăm cu sau fără voia noastră, deși în general doar prin ceea ce eu numesc „Voință” putem să ne șlefuim pe sine.

Să ne imaginăm că suntem la sânul Tatălui, și El ne trimite pe pamânt pentru a ne dezvolta, pentru a ne cunoaște mai bine pe noi înșine, și pentru a ne regăsi, pentru a ne bucura de viață, pentru a descoperi cine suntem? Aceasta fiind prima întrebare pe care o pune o ființă imediat dupa ce ea a fost creată. „Cine sunt eu?”.

Așadar ni se dăruiește de către El o viață, darul cel mai de preț, și plecăm de la sânul Său și ajungem în lumea materială creată de Dânsul. Fiind ajunși aici ni s-a spus că în viața aceasta trebuie să avem o singura menire un singur „target” sau o singură țintă, către care să alergăm. Eu am văzut o cale dreaptă dar mai existau și căi alăturalnice, către care nu ar trebui să apucăm.

Întarindu-ne în dreptate și adevăr întotdeauna vom fi pe drumul cel bun, fiind milostivi, și ajutandu-i pe cei în nevoie. Acum să aflăm cât de mult contează să îi ajutăm pe cei din jurul nostru că tot am pomenit de acest lucru. De fapt lucrurile stau cam așa, noi înșine avem mare nevoie de ajutor, nu putem să le facem pe toate de unii singuri, vine un moment în care te poți simți pierdut, doar Domnul este acela care ne oferă ajutor atunci când ne simțim pierduți, și numai găsim o cale de scăpare. Dar din momentul în care Domnul ne-a oferit acel ajutor trebuie să ne gândim că la fel trebuie să devenim și noi, să îi ajutăm pe toți cei din jurul nostru. O entitate ce nu oferă ajutor absolut deloc, cum poate să îndrăznească să ceară ajutor atunci când va avea nevoie. Trebuie să dăruim pentru a putea să fim și noi ajutați, așadar să culegem în viață exact lucrurile de care cu siguranță vom avea nevoie.

Câteodată mi se pare absurd să vorbesc despre aceste lucruri, mi se pare absurd deoarece o mie de cuvinte nu ar avea nici un sens dacă omul le-ar cunoaște și le-ar folosi pe toate acestea.

Și sunt sigur că înlăuntrul fiecăruia dintre noi există o inteligentă aparte, un lucru este cert pentru mine, orice ființă este dotată cu un sistem de bază ce eu îl numesc „Sistem de auto-ghidaj”. Cu toții știm încotro trebuie să ne îndreptăm și ce anume să aducem în manifestarea noastră pentru a ne fi bine, deși un singur lucru ne ține pe loc și nu ne lasă să ne dezvoltăm, și anume această orbire, încât acceptăm orice rău să pătrundă în sistemul nostru, ne obișnuim cu aceste învațăminte rele ba chiar mai mult le folosim, și ajungem cu toții să avem cam aceleași tipuri de păcate.

Aceasta este lumea în care trăim o spun cu regret, mi-aș dori să trăiesc într-o lume perfectă, dar adevărul este că viitorul depinde de fiecare dintre noi, cum îl construim pentru a fi perfect.

Hai acum să ne imaginăm un suflet nou ce se naște pe aceste meleaguri. Este un suflet curat ce a fost trimis pe Terra de către Tatal, el nu cunoaște acest sistem nu știe cum funcționează lucrurile aici, nu știe că s-a născut într-un sistem dezechilibrat, și el va învăța la fel ca noi ceilalți și lucrurile bune dar din păcate și pe cele rele, mai târziu dacă va avea puterea, va trebui să se descotorisească de lucurile rele ce le-a învățat, nu vi se pare absurd ce trăim? Mie da. De ce în copilărie să dau de oameni răi, să învăț înjurături, și fel și fel de prostii, ca mai apoi să ma chinui să le ignor, asta doar dacă avem voință multă, și ni s-a însuflat de către părinți credinta, înțelegând ce este credința și folosindu-ne de ea. De ce să fiu considerat altfel pentru că sunt credincios, de ce sa râda toți prin neputința lor nefirească, că eu îmi doresc să mă curățesc, și totodată să culeg doar lucrurile bune, de ce trebuie să le învăț pe toate în adolescență și apoi la maturizare să mă străduiesc să ies la liman?

Trebuie fraților să schimbăm ceva în lumea ce trăim. Măcar pentru urmasii noștrii, măcar ei să se nască într-un sistem dacă nu perfect măcar aproape perfect încărcat cu armonie, trebuie să încercăm să facem tot ce ne stă în putință pentru a concepe un sistem bine pus la punct, și cu minuțiozitate gândit.

luptăm cu toții cu iubire, cu pace în suflet, să învățăm ce este întelegerea, spre a ne întelege unii cu ceilalti, și de întâlnim alte persoane ce ne tulbură să știm cum să le răspundem și acelora.

Capitolul II

Comoara omului

Spunea un om odată: Ca să vezi pamântul cât este de frumos trebuie să te înalti vreo câteva sute de kilometrii, ca să întelegi sistemul trebuie să ieși din el, să-l vezi din afara lui, fiind în sistem nu-l poți întelege și nici explica. Acum 2000 de ani, Iisus a spus „Veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face liberi”.

Să sperăm că paharul nelegiuirilor nu se va umple, și nici cetatea Domului nu va fi nimicită, iar poporul Domnului nu va fi împrăștiat ci unit în fapte bune.

Să vorbim puțin despre avuție și dorința oamenilor de a aduna comori pe pamânt.

vă strângeți comori pe pământ, unde molia și rugina strică și unde hoții sparg și fură; ci strângeți-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu strică, și unde nici hoții nu sparg, nici nu fură. Pentru că unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta” Matei 6:19-21.

Încă de mici ne închipuim că suntem bogați, ne imaginăm că suntem prinți și prințese, avem fel și fel de idei despre cât de bine o vom duce, ne inducem o stare de fericire, (însă fericirea este abia rezultatul final), cu toții tindem să fim cât mai prosperi, apoi când ne mărim, la maturizare începem să luăm lucrurile în serios, de acum chiar ne apucăm de treabă, și muncim, muncim să strângem cât mai mult, ne zbatem mult pentru acest lucru, dar pierdem pe cealaltă parte, lucrurile cu adevărat prețioase din viața noastră.

M-am hotarât să încep acest proiect despre dorința de prosperitate, pentru că există mereu anumiti factori în jurul meu care mă uimesc încredibil de mult, tocmai acești factori ne fac să stagnăm, iar dacă nu suntem suficienți de atenți și nu ne întărim în voință, putem pierde o anumită parte din evoluția noastră, iată mai târziu pot aparea păreri de rău, că nu am ajuns unde am fi vrut, și nu am fost așa cum am fi putut fi.

În concluzie nu pot să cred până unde poate ajunge imaginația omului, când se gândește la prosperitatea sa, mereu ne dorim să câștigăm mai mulți bani, trișăm, furăm unul de la altul, facem nelegiuiri, ne folosim de toate lucrurile murdare pentru un singur scop: prosperitatea. Mai mult decat atât, a început să apară pe site-uri precum Youtube, filmulețe cu anumite concentrări care îi pot aduce pe oameni să fie prosperi în ceea ce fac, nimic mai fals, nu vă lăsați păcăliți. Doar când am văzut acele imagini cu monede, cu bacnote, apoi cu lingouri de aur, mi-am dat seama câtă falsitate poate exista în mintea unui om necultivat.

Mi-aș dori ca oamenii să creeze pe viitor, lucruri frumoase, lucruri înalțătoare, ce îndeplinesc cu succes pretentiile Adevărului, cu alte cuvinte dacă nu lucrăm cu adevărul în ceea ce creăm putem obține un lucru total greșit.

În rândurile de mai jos vă voi explica detaliat ce este de fapt „Prosperitatea”, pentru ca fiecare om să o conștientizeze.

Explicație:

Prosperitatea este o stare sufletească de mulțumire interioară. Ea nu poate fi indusă din exterior prin iluzia avuției materiale, fixată ca scop. Prosperitatea și strângerea de comori pamântești nu ține de starea noastră materială, ci de echilibrul dintre minte și suflet, de o stare de armonie interioară, de mulțumire și împăcare cu ceea ce suntem, avem și facem.

Este o stare de spirit (care trece de scopuri viclene, de lăcomii materiale, de nevoi sau de dorințe încrâncenate de a atinge succesul financiar), atinsă prin pacea dintre rațiunea învațată a minții și spirit (care deseori zace în noi, în stare latentă). Pentru a atinge prosperitatea, e nevoie să ne împăcăm cu noi înșine prin detașarea de probleme, nemulțumiri, nevoi și de stări sufletești potrivnice mareției noastre ca ființe, pentru ca apoi să vedem cu claritate cauza lor, pentru a întelege sensul întamplării lucrurilor în viața noastră.

Prosperitatea ca scop este dăunătoare, căci ea doar ne îmbată simțurile prin false convingeri induse prin iluzii mentale. De aceea, consider că prosperitatea trebuie să devină efectul a ceea ce devenim, dăruind celorlalți din ceea ce suntem, avem și facem, pentru a aduce bucurie în viața lor, începând de la cei apropiați, familie, prieteni, etc, apoi extins ca model de viață și exemplu pozitiv, și către ceilati. A hrăni doar nevoi și iluzii, înseamnă a fi nemultumiți și a trăi într-un deficit energetic (fie el și financiar) și asta înseamnă că noi înșine avem nevoie să fim hrăniți de energie pentru a ne crește vibrația. Cei cu lipsuri nu pot dărui.

În consecință e nevoie ca fiecare să-și descopere și să-și dezvolte, harul și vocația pentru a se dărui prin ele.

Când vom fi capabili să ne împăcăm cu ceea ce suntem, avem și facem prin dăruire, pasiune și munca noastră, vom întelege că prosperitatea este în sufletul și ființa noastră, și o oglindim prin ceea ce devenim, întelegând asta. Atunci cand vom întelege că banii sunt doar un mijloc de transfer energetic, iar cei care caută bani ca scop al "prosperitații" lor, doar se îndepărtează de esența vieții și a existenței lor, (condiționându-și propria "fericire" și propriul "succes"), într-o bună vreme, ne vom afla pe calea propriei noastre desăvârșiri spirituale. Atunci vom trăi în fiecare clipă fericirea, împăcarea și împlinirea.

Cei care cred că agoniseala materială este calea prosperității lor, dar și cei care răspândesc acest crez, sunt într-o cumplită eroare, căci totul este trecător, relativ și iluzoriu în această lume. Desigur putem face bani vânzând iluzii, însă nici-o construcție făcută din nisip nu va dăinui!

Această explicație despre prosperitatea omului și comorile ce el și le strânge pe pământ, a fost realizată la: 21.11.2014. în fond, singura comoară pe care omul o poate avea, este sufletul său.

Capitolul III

Vointa omului

Prin voință ar trebui să întelegem, că nu este doar un simplu cuvânt, ci este motorul acțiunilor noatre, iar atunci când ne folosim voința ce are la bază credința și cunoașterile noastre, practic activăm calea noastră spre dezvoltarea spirituală.

Această dezvoltare bineînțeles că are mai multe căi și se obține pe mai multe planuri ca în orice domeniu. De exemplu contează enorm de mult curățirea aurei noastre energetice, sau cizelarea sinelui, alungând gândurile și faptele rău intenționate.

Atunci când noi atacăm rău intenționat o alta ființă, indiferent că este un om, un animal sau o plantă, folosind metode verbale, la nivelul gândului sau faptice, ar trebui să ne dăm seama că practic ne facem nouă rău.

Se creează un anumit dezechilibru atât la nivel personal în sistemul nostru interior, dar și la nivel general creându-se un dezechilibru în Creație. Astfel de tulburări se adaugă în continuu, și se vor mai adăuga până când ființa aflată în neputința sa, va conștientiza ceea ce obține și dacă va dori, va putea oricând să se remedieze exact prin ce spuneam, folosindu-se de “voința” sa.

acesta este un drum lung de străbătut, deoarece trebuie să ne dăm seama de faptul că drumul omului în viață este presărat cu încercări de tot felul, de vom avea tăria să le înțelegem pe toate, vom ști cum să procedăm și încotro să ne îndreptăm.

Noi ca civiliație umană, avem multe de învațat, ar trebui în tot ce facem să sădim iubire, să lăsăm deoparte grijile zilnice pentru a liniști sufletul, să contemplăm natura înconjurătoare, să o respectăm și să prețuim valorile ei; și mai mult să ne folosim într-o măsură de aceste valori ale naturii în scopuri curative și benefice, din păcate modernismul ne-a tras mult înapoi, iar odată ce tehnologia a avansat, ne-am deplasat din drumul nostru de odinioară, aminesc iar de dacii noștrii, ei cultivau în propria grădină legumele cu care se hrăneau, sau foloseau plantele drept leacuri, pe vremuri erau multi vraci iscusiți, chiar însăși Zamolxe a deschis prima școală numită „Zamolxiană” unde se învățau diferite metode de tratare, iar eu stiu că una dintre obligațiile unui om este acela de a cerceta acest domeniu, am avea obligația de a cunoaște cu toții, tipurile de plante și efectele lor, de exemplu eu mereu îmi imaginez, cum sunt pe un câmp și culeg multe plante pentru a îi face bine pe oameni, însă în acest domeniu mai avem mult de lucrat cu toții.

Continuând ideea de voință, trebuie să subliniez micile lucruri pe care ar trebui în mod necesar să le folosim zi de zi.

Începând de dimineața până seara trebuie să ne facem un mic program în care: dimineața dacă avem timp să facem o mica rugăciune, trebuie să întelegem cât este de importantă rugăciunea în viața noastră, apoi putem continua întreaga zi cu mici rugăciuni în gândul nostru, tot timpul să fim cu Domnul în gând, și în tot lucrul nostru de peste zi să muncim în Glia lui Hristos cu bucurie, chiar dacă ne este greu, și întâmpinăm situații dificile.

Înaintea meselor principale este bine să îi mulțumim Celui de sus, pentru hrana dăruită,

seara înainte de culcare după rugăciune, este important să ne miruim în creștet, mirul este foarte important, în primul rând în curațirea aurei energetice, și în al doilea rând este unul din lucrurile pe care trebuie să îl culegem în această viață. Mirosul de busuioc este foarte benefic, are un impact pozitiv asupra psihicului omului, și să nu uităm că această plantă este una sfântă, se regasește și în Rai. Acolo miroase a busuioc, a mir și a tamâie, în general mirosurile plăcute rămân împregnate în sistemul nostru. Este bine să semeni busuiocul lunea, până în zori, pentru că ziua de luni este cea mai curată. Atunci când îl semeni, îl sorocești, iar dacă te speli cu roua de pe el, poți fi sigur că vei fi protejat de rele. După ce se culege, busuiocul se asează la loc curat, după icoane sau pe grinda casei, este bine să îl folosim cât mai des în mâncare.

Când mergem la biserică și ascultăm slujba, este bine să mirosim tămâia atunci când preotul cădește, și să fim miruiți de catre preot. Mirosul de tămâie are și el un rol important, de obicei nu dăm importanță la aceste lucruri.

Tămâia este o jertfă a naturii adusă lui Dumnezeu, prin omul dreptcredincios. Cine nu are încă în minte mirosul de tămâie ce îmbracă pereții bisericilor creștine? În slujbele bisericii, totul se aduce înapoi Daruitorului, sunetul și culoarea, mirosul și gustul, lemnul, piatra și aurul. În slujbele creștine, toate se întorc Aceluia care le-a dăruit mai întâi.

Rugăciunea rostită de preot, în momentul în care binecuvintează tămaia, este atât de simplă și de elocventă, încât am putea începe și termina doar cu aceasta. "Tămaie îți aducem Ție, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh."

O importantă însemnătate ca protecție, o mai poate avea și purtarea la încheietura mâinii a unei brățări (legături) în timpul somnului. Se pare că bijuteriile și necesitatea de a purta brațări, lănțișoare inele etc. au avut anumite scopuri de a apăra trupul de atacuri malefice, deși lănțișoarele sau amuletele nu sunt întotdeauna benefice, eu nu indic decât purtarea în timpul somnului a unei brătări, pentru că brățara reprezintă armonia sau o legătură între trup și suflet.

Acesta poate fi confecționat de noi dintr-o ață și eventual să atașăm pe această ață, niște bilute din lemn, îi putem face acestei ate 3 noduri, pentru a reprezenta Sfânta Treime. Acesta este unul dintre cele mai benefice modele de brătări, metalele nu sunt indicate pentru a le folosi în preajma trupului, deoarece pot crea blocări la nivelul aurei energetice.

Ființa noastră trebuie întotdeauna să rămână ușoară precum un fulg, nu trebuie să ne îngreunăm, la fel și sufletul nostru este bine să il menținem cald, deoarece orice obiect cald se ridică în sus (la ceruri) iar cele reci coboară, asemenea lucruri le regăsim și în legile fizicii de pe pamânt, de exemplu aburul se ridică în sus, pe când alte obiecte grele coboară.

Terapia cu lumină are un rol important în menținerea sau amplificarea energiei lăuntrice, noi deținem o flacără interioară precum o torță, și precum am spus este bine a ne menține sufletul cald, dar când spun acest lucru nu mă refer numai la concentrarea pe o lumină, ci insăși viața noastră trebuie să fie una încărcată cu pace și lumină, cu binevoință și să avem o deschidere către înțelegere.

Lumina induce o stare de relaxare, reprezintă protecția deplină, acolo unde există un spațiu încărcat cu lumină, există și destindere mai multă, nu este frumos ce trăim?

să vedem minunația din viața noastră, și să adorăm fiecare lucru trăit. Mie îmi place să admir, răsăritul sau apusul de soare, el degajă o energie puternică și delicată, sau mai putem să ne concentrăm pe flacăra unei lumânări, și lumânarea are o însemnătate mare.

În general este bine atunci când dorim să ne încărcăm cu lumină, să ne folosim de lumina naturală, sau elemente din natură, (exemple precum: soare, lună, cerul înseninat sau înnorat, la foc este bine de admirat acele pâlpâieli), este bine de cunoscut faptul că lumina artificială este mai puțin benefică decât cea naturală, însă ne putem concentra pe un anumit spectru de lumină artificială, luând la rând fiecare culoare, dupa un timp de concentrare putem înțelege cum se manifestă fiecare culoare, și ce energie transmite fiecare dintre acestea.

Doar așa vom ajunge să lucrăm la un moment dat cu aura noastră, cu sistemul nostru, practicând și înțelegând sistemul din Creație ce Tatăl ni l-a dăruit nouă.

Precum am mai spus El are nevoie de noi, de ființe loiale și viteze, dacă curățim ființa noastră și ne încărcăm cu energie sau ajungem să deținem acea energie de bază, o facem în primul rând pentru noi pentru a atinge fericirea, iar în al doilea rând o facem pentru că în lumea de dincolo cu toții contribuie cu ceva în Împărația Sa, acestea ar fi singurele motive pentru care un om ar trebui să se îndrepte.

Lumina este negarea întunericului, este mângâierea lui Dumnezeu, este Dumnezeu întrupat, este energia prin care Dumnezeu călăuzește spiritele născute din El, să găsească drumul de întoarcere din călătorie, prin El spre El.

“Să iubim, să respectăm animalele, plantele și toate vietățile pământului”, și ele sunt niște ființe asemenea nouă.

Cu nimic nu se deosebește mai mult, un om față de o muscă; și restul ființelor pământești ce alcătuiesc natura și fauna se află în pribegia vieții, purtând mai departe pe umerii lor, soarta ce le-a fost dată asemenea nouă oamenilor, și ei vin aici cu o misiune, aceea de a bucura simțurile oamenilor, practic noi am primit această viața în dar, și am fost înglobați în această natură înconjurătoare spre a ne bucura de toate, dar și noi facem parte din această natură și nu suntem mai presus decât ea, Domnul nu își dorește decât să ne vadă fericiți.

Unele dintre ființe sunt paznici duhovnicești în special câinii, ce au în sinea lor un devotament și o loialitate ieșită din comun, fiecare dintre ei având o personalitate diferită, se atașează de omul care este cel mai apropiat sufletește de el, și pe acela îl divinizează enorm.

Altele duc o viață de sacrificiu și jertfă, conștientizând că viața lor înseamnă organizare, sunt foarte hărnicuțe contribuind cu orice pot în grupul lor, dau exemplu furnicile și albinele.

Însă unele dintre ele duc o viață într-un total extaz și bucurie, aici fac parte plantele, și păsările.

Omul va deveni cu adevărat stăpân peste toată natura doar în momentul în care va fi capabil să îi apere interesele vitale, să se îngrijească de toate cele și să îi slujească acesteia, iar totodată să se bucure împreună cu ea, ajungând la nivelul în care consideră toată natura, ca fiind nu stăpân peste ea spre a o asupri, ci stăpân spre a o îngriji și spre a o iubi, prețuind-o cu adevărat, atunci omul elevat va înțelege această armonie, și iși va hrăni sufletul cu iubirea ce le-o poartă acelor ființe fie că sunt plante, animale, păsări, insecte etc. Totodata omul poate să ajungă la mulțumirea aceea sufletească adunând în elementul său interior aceste lucruri folositoare, și mai presus decât atât, trebuie să știm că dacă dorim să ne numim oameni trebuie să dăm dovadă cerului că am meritat pe deplin această viață.

Multe ființe celeste poate și-ar dori să ajungă la nivelul de a fi om, acest lucru depinzând în funcție de dezvoltarea noesică în modul prezent, deoarece Tatăl înainte de a trimite în lume o entitate, analizează laturile în care ea ar trebui să se dezvolte, și îi hotărăște ce tip de ființă trebuie să fie, apoi ea este trimisă în lumea fizică.

ființă este înzestrată cu o conștiintă aparte, diferită de la specie la specie, însă omul se diferențiază de toate prin faptul că el poate comunica prin vorbe și gesturi, este o specie dezvoltată și poate deveni mult mai dezvoltată în gândire și în simțuri decât cunoaștem noi, dar pașii spre dezvoltare trebuie să îi gasească el însuși. Nu există un îndrumător care să îți spună exact ce trebuie făcut, deși avem destule cărți sfinte, oamenii nu prea își orânduiesc viața dupa acestea, însă eu știu că într-o bună zi pamântenii vor ajunge să elimine din greutățile lor, vor ajunge să calculeze cât de mult s-au depărtat din drumul lor și să realizeze că trebuie să recupereze toate câte au pierdut prin orbirea lor de mai demult, însă pentru a ajunge la acel punct de trezire vor trebui să mai treacă prin multe momente de cumpene și drame împreună.

Incheiere

Mereu tind să cred că omenirea are destulă forță pentru a putea ajunge în punctul în care dorește să ajungă. Problema la noi este că de foarte multe ori nu știm încotro să ne îndreptăm, nu ne cunoaștem cu adevărat interesul, neconștientizând necesitatea de a învăța cum să acționăm pentru binele nostru individual dar ținând cont și de binele semenilor, deoarece nu putem trece de cei din jur, nepăsându-ne. Dacă am conștientiza faptul că omul a fost lăsat pe pământ drept a fi o ființă curată și simplă sufletește, atunci poate ne-am da seama că trebuie la fel să îl menținem în tot decursul vieții noastre, urmând un singur drum onest.

Dacă dorim să primim un răspuns bun la dreapta judecată, trebuie să știm că atunci când ne vom afla acolo, vor fi punctate în funcție de manifestarea și gândurile noastre toate acțiunile trăite, Domnul, alături de ceata îngerească și cele mai învațate entitati, ne vor categorisi în funcție de rezultatele noastre ce le-am adus.

Așadar dacă dorești să aduci Tatălui tău fapte drepte de cinste și de bucurie, începe să lucrezi încă de pe acum cu sinele tău, îmbunează-ți mintea și sufletul, creându-ți un sistem de protejare asupra celor nepotrivnice, nu lăsa ființa ta să fie păcălită de lucruri pe care nici măcar nu le înțelegi, și care evident nu îți vor fi de folos niciodată. Culege de pe acest pământ lucrurile care consideri că le vei merita în viața de apoi. Toate câte îți plac și consideri că sunt benefice, folosește-te de ele căci cu siguranță îți vor fi de folos mai târziu, trebuie să știm că amintirile rămân, de multe lucruri pe care le-am învățat ne vom folosi acolo.

Învățați să lucrati cu interiorul vostru și cunoasteți-vă pe voi înșivă, purtăm o energie pe care putem ajunge să o întelegem, și să ne folosim de ea. Suntem o picătură din energia Tatălui nostru, fiecare rază din noi ar trebui să o folosim fără a o irosi în speranțe deșarte, fără a ne amăgi sinele și a ne depărta de la matricea noastra originală, ramâneți puri, fiți buni, iubiți-vă așa cum însăși Tatăl vă iubește.

“Să nu vă doriți să câștigați Raiul atâta timp cât nu l-ați trăit pe pământ”.

Toți cei care doresc să cunoască Raiul și să ajungă la el, trebuie să merite cu adevărat, acesta este motivul pentru care trebuie să ne pregătim de pe acum fără a ne irosi timpul, și să aducem mereu ceva bun în ceea ce facem. Să ne croim în așa fel încât să nu ne lăsăm păcăliți de vrăjmășul nostru, va veni ziua în care alegerile pe care le facem în viața noastră vor conta.

Faceți toate aceste lucruri pentru voi și urmașii ce vor veni pe acest pământ, fiți demni și curajoși în drumul vostru precum un călăreț viteaz, că în final această luptă cu noi se va sfarși și liniștea va domni în sufletele noastre, nu deznădăjduiți căci nu ne va lăsa Dumnezeul nostru până în sfârșit.

---- Sfarsit ----

Tribulus Terestris - Reformarea Umanitatii